Marian Aioani este una dintre cele mai importante achiziţii realizate de Gică Hagi, în perioada sa petrecută în fruntea Viitorului Constanţa, actuala Farul.
Marian Aioani este una dintre cele mai importante achiziţii realizate de Gică Hagi, în perioada sa petrecută în fruntea Viitorului Constanţa, actuala Farul.
Federico Carboni (29 de ani), scouter la Chindia Târgovişte, club care a retrogradat în sezonul trecut în Liga 2, povesteşte despre problemele fotbalului românesc.
Meciul cu FC Voluntari este primul pe care Chindia îl joacă pe stadionul din Târgovişte. După patru ani de la promovarea echipei în prima ligă şi de aşteptare a inaugurării arenei proprii, aceasta a fost în final finalizată şi dată în folosinţă trupei lui Toni Petrea.